Cele mai frumoase 9 luni?!

Auzeam peste tot (carti, reviste, internet etc) ca sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Si normal ca de abia asteptam sa raman insarcinata sa pot experimenta si eu aceasta minunata si unica perioada din viata mea.
Acum, cand cele 9 luni s-au terminat pentru mine, pot spune ca, cea de mai sus, este o afirmatie total falsa!
Sigur, nu ma refer aici la ceea ce reprezinta sarcina pentru o femeie sau la faptul ca finalul celor 9 luni iti aduc in brate cel mai de pret lucru din viata. Ma refer la ce inseamna sarcina din punct de vedere fizic si psihic pentru o femeie. Sa o luam cu inceputul:
Bebelusul era pentru noi urmatorul plan dupa nunta. Urma sa facem totul ca la carte: analize, pregatiri, renovat etc. Dar, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, cele doua linute roz au gasit de cuviinta sa isi faca aparitia la numai 2 luni dupa nunta.
Prima mea reactie: PANICA. Am inceput sa plang! Pentru ca desi imi doream un bebelus primul meu gand a fost “OK…si acum ce sa fac cu el?!”. La polul opus Mircea a afisat un zambet tamp pe fata si efectiv nu isi mai incapea in piele de fericire (ceea ce m-a facut sa ma simt ca o mama denaturata, normal!). Am zis sa mai fac un test de dimineata. Inutil sa va mai spun ca a fost noaptea cea mai lunga si cea mai alba din viata mea. Si in timp ce langa mine barbatul iubit (curba iubirii mele pentru el nu era chiar la cote maxime in noaptea aia!) dormea linistit si fericit, eu imi faceam o mie de ganduri, imi puneam un milliard de intrebari si m-au napadit toate grijile universului.
Oricum, cert e ca fost prima data in viata mea cand am considerat ca ora 06:00 este dimineata si nu noapte. Am repetat testul si m-am reintalnit cu cele 2 liniute roz si insistente. Mircea m-a gasit doua ore mai tarziu holbandu-ma la testul de sarcina. El, evident, era cu gura pana la urechi. (Si ca sa nu fiu nevoita sa ma tot repet in postul de fata, sa fie clar: pe parcursul celor 9 luni Mircea a fost non-stop in extaz si cu un zambet tamp pe fata - de aici am dedus ca a fi tatic e cel mai simplu lucru din lume).
Ca o veritabila femeie paranoica, dupa cateva ore m-am dus la verisoara mea si in fata ei si a bebelusului ei de o luna, cele 2 linute au reaparut pentru a treia oara.
Deci rezumatul primelor 12 ore: 3 teste de sarcina pozitive, o noapte alba si lunga, panica, teama, mii de ganduri si intrebari si……………..un sot fericit. Un inceput promitator, nu?!
Cum au fost urmatoarele 8 luni?
Cunoasteti cu totii cate o femeie insarcinata. Si sunt sigura ca prima reactie cand auziti ca acea cunostinta insarcinata tocmai a nascut este “Vai, ce repede a trecut timpul”?! Ei bine, timpul nu trece deloc repede. De fapt, pot sa spun ca timpul de abia trece. Pentru mine au fost cele mai lungi 9 luni din viata mea, de fapt, au fost lunile in care efectiv am simtit cum curge fiecare ora si fiecare minut.
Asa ca oameni buni, faceti un bine femeilor care tocmai au nascut si nu le spuneti ca timpul a trecut repede!!!
Si uite asa dintr-o data totul in viata mea s-a dat peste cap, iar stresul a devenit prietenul meu de nedespartit. Oricat de mult discutam despre bebe cu Mircea si oricate planuri ne faceam cu si pentru el, ziua in care mi-a iesit testul de sarcina pozitiv a fost ziua in care viata noastra s-a schimbat la 180 de grade. Si adevarul e ca nimic nu mai conteaza decat ca micul bob de mazare sa creasca mare si sa fie sanatos.
Orice clipa libera aveam (si cautam sa am destul de multe) o alocam “studiului” acestui nou fenomen cu care m-a intanisem: sarcina. Primul loc in care am inceput sa citesc a fost, bineinteles, internetul.
O mare prostie!!! Pentru ca pe net nu am gasit decat povesti deprimante si uneori tragice. Si normal ca toate astea m-au speriat si au inceput sa imi vina in minte tot felul de scenarii care mai de care mai sumbre.
Urmatorul pas: mi-am cumparat o gramada de carti despre sarcina! Asta a fost o alegere chiar inteleapta si o buna investitie, pentru ca m-au ajutat destul de mult informatiile de acolo.
Cu toate astea, oricat de multe citeam si oricat de multa informatie acumulam, niciodata nu eram linistita. Pentru ca daca se intampla sa ma intepe intr-o parte sau mi se zbatea un muschi la picior sau mai stiu eu ce mi se mai parea mie ca se intampla cu organismul meu nu stiam daca e pentru ca sunt eu obosita sau e o modificare ce a aparut in timpul sarcinii sau inseamna ca am o problema cu bebelusul.
Efectiv nu mai stiam nimic! Si pe langa faptul ca nu mai esti sigura de nimic din corpul tau deseori doar ai impresia ca ai ceva!
Din punct de vedere fizic: sarcina te da peste cap. Exceptand faptul ca iti creste burta (este cam singurul efect vizibil!) in corpul unei femei insarcinate se intampla zeci de alte chestii ciudate care mai de care mai scarboase. Am trecut, normal, si eu prin ele. Si asta in conditiile in care am avut o sarcina usoara: nu mi-a fost greata, nu am vomitat, nu mi s-au umflat picioarele, nu mi-a fost rau nici o zi, nu mi-au aparut varice etc.
Dar, as fi vrut totusi sa gasesc scris pe undeva sau sa imi povesteasca cineva faptul ca o sa mi se scurga cate ceva din efectiv toate orificiile care le am pe corp, ca o sa am niste gaze de-a dreptul periculoase pentru sticlaria din casa si sanatatea sotului meu (mai grav, ca uneori nu poti sa faci nimic ca sa opresti aceste scurgeri!), ca o sa mi se infunde nasul si ca, bineinteles, o sa incep sa sforai suficient de tare cat sa il alung pe Mircea in sufragerie, ca o sa transpir mai rau ca un sudor etc. Chiar nu mai tin minte toate cele ce mi s-au intamplat, dar tin minte destul de bine ca erau frecvent motiv de distractie pentru mine si Mircea si ca ore intregi radeam in hohote de modificarile pe care le sufeream.
Deci, nici din punct de vedere fizic sarcina nu este chiar un vis.
Dar, una peste alta, cum-necum, cele 40 de saptamani s-au scurs (ma rog, 37 in cazul meu). Si uite asa m-am trezit intr-o noapte crezand ca bebelusa mea ma apasa pe vezica si din cauza asta scap un pic pe mine, cand de fapt mi se rupsese apa. Drept dovada ca oricat ai citi si oricat de informata ai fi, sarcina nu este ca la carte si ca niciodata nu stii ce ti se intampla.
Nici cand am ajuns la spital nu eram sigura ca am apa rupta si traiam cu speranta ca o sa ma intorc acasa. De abia cand mi-a zis asistenta “Dumneavoastra intrati in clinica, sotul ramane aici!” am constinetizat ca urma sa nasc.
Partea buna: la 10 minute dupa nastere am si uitat ca am fost vreodata insarcinata! Partea si mai buna: sunt hotarata sa repet experienta!