Cele mai frumoase 9 luni?!

Auzeam peste tot (carti, reviste, internet etc) ca sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Si normal ca de abia asteptam sa raman insarcinata sa pot experimenta si eu aceasta minunata si unica perioada din viata mea.
Acum, cand cele 9 luni s-au terminat pentru mine, pot spune ca, cea de mai sus, este o afirmatie total falsa!
Sigur, nu ma refer aici la ceea ce reprezinta sarcina pentru o femeie sau la faptul ca finalul celor 9 luni iti aduc in brate cel mai de pret lucru din viata. Ma refer la ce inseamna sarcina din punct de vedere fizic si psihic pentru o femeie. Sa o luam cu inceputul:
Bebelusul era pentru noi urmatorul plan dupa nunta. Urma sa facem totul ca la carte: analize, pregatiri, renovat etc. Dar, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, cele doua linute roz au gasit de cuviinta sa isi faca aparitia la numai 2 luni dupa nunta.
Prima mea reactie: PANICA. Am inceput sa plang! Pentru ca desi imi doream un bebelus primul meu gand a fost “OK…si acum ce sa fac cu el?!”. La polul opus Mircea a afisat un zambet tamp pe fata si efectiv nu isi mai incapea in piele de fericire (ceea ce m-a facut sa ma simt ca o mama denaturata, normal!). Am zis sa mai fac un test de dimineata. Inutil sa va mai spun ca a fost noaptea cea mai lunga si cea mai alba din viata mea. Si in timp ce langa mine barbatul iubit (curba iubirii mele pentru el nu era chiar la cote maxime in noaptea aia!) dormea linistit si fericit, eu imi faceam o mie de ganduri, imi puneam un milliard de intrebari si m-au napadit toate grijile universului.
Oricum, cert e ca fost prima data in viata mea cand am considerat ca ora 06:00 este dimineata si nu noapte. Am repetat testul si m-am reintalnit cu cele 2 liniute roz si insistente. Mircea m-a gasit doua ore mai tarziu holbandu-ma la testul de sarcina. El, evident, era cu gura pana la urechi. (Si ca sa nu fiu nevoita sa ma tot repet in postul de fata, sa fie clar: pe parcursul celor 9 luni Mircea a fost non-stop in extaz si cu un zambet tamp pe fata - de aici am dedus ca a fi tatic e cel mai simplu lucru din lume).
Ca o veritabila femeie paranoica, dupa cateva ore m-am dus la verisoara mea si in fata ei si a bebelusului ei de o luna, cele 2 linute au reaparut pentru a treia oara.
Deci rezumatul primelor 12 ore: 3 teste de sarcina pozitive, o noapte alba si lunga, panica, teama, mii de ganduri si intrebari si……………..un sot fericit. Un inceput promitator, nu?!
Cum au fost urmatoarele 8 luni?
Cunoasteti cu totii cate o femeie insarcinata. Si sunt sigura ca prima reactie cand auziti ca acea cunostinta insarcinata tocmai a nascut este “Vai, ce repede a trecut timpul”?! Ei bine, timpul nu trece deloc repede. De fapt, pot sa spun ca timpul de abia trece. Pentru mine au fost cele mai lungi 9 luni din viata mea, de fapt, au fost lunile in care efectiv am simtit cum curge fiecare ora si fiecare minut.
Asa ca oameni buni, faceti un bine femeilor care tocmai au nascut si nu le spuneti ca timpul a trecut repede!!!
Si uite asa dintr-o data totul in viata mea s-a dat peste cap, iar stresul a devenit prietenul meu de nedespartit. Oricat de mult discutam despre bebe cu Mircea si oricate planuri ne faceam cu si pentru el, ziua in care mi-a iesit testul de sarcina pozitiv a fost ziua in care viata noastra s-a schimbat la 180 de grade. Si adevarul e ca nimic nu mai conteaza decat ca micul bob de mazare sa creasca mare si sa fie sanatos.
Orice clipa libera aveam (si cautam sa am destul de multe) o alocam “studiului” acestui nou fenomen cu care m-a intanisem: sarcina. Primul loc in care am inceput sa citesc a fost, bineinteles, internetul.
O mare prostie!!! Pentru ca pe net nu am gasit decat povesti deprimante si uneori tragice. Si normal ca toate astea m-au speriat si au inceput sa imi vina in minte tot felul de scenarii care mai de care mai sumbre.
Urmatorul pas: mi-am cumparat o gramada de carti despre sarcina! Asta a fost o alegere chiar inteleapta si o buna investitie, pentru ca m-au ajutat destul de mult informatiile de acolo.
Cu toate astea, oricat de multe citeam si oricat de multa informatie acumulam, niciodata nu eram linistita. Pentru ca daca se intampla sa ma intepe intr-o parte sau mi se zbatea un muschi la picior sau mai stiu eu ce mi se mai parea mie ca se intampla cu organismul meu nu stiam daca e pentru ca sunt eu obosita sau e o modificare ce a aparut in timpul sarcinii sau inseamna ca am o problema cu bebelusul.
Efectiv nu mai stiam nimic! Si pe langa faptul ca nu mai esti sigura de nimic din corpul tau deseori doar ai impresia ca ai ceva!
Din punct de vedere fizic: sarcina te da peste cap. Exceptand faptul ca iti creste burta (este cam singurul efect vizibil!) in corpul unei femei insarcinate se intampla zeci de alte chestii ciudate care mai de care mai scarboase. Am trecut, normal, si eu prin ele. Si asta in conditiile in care am avut o sarcina usoara: nu mi-a fost greata, nu am vomitat, nu mi s-au umflat picioarele, nu mi-a fost rau nici o zi, nu mi-au aparut varice etc.
Dar, as fi vrut totusi sa gasesc scris pe undeva sau sa imi povesteasca cineva faptul ca o sa mi se scurga cate ceva din efectiv toate orificiile care le am pe corp, ca o sa am niste gaze de-a dreptul periculoase pentru sticlaria din casa si sanatatea sotului meu (mai grav, ca uneori nu poti sa faci nimic ca sa opresti aceste scurgeri!), ca o sa mi se infunde nasul si ca, bineinteles, o sa incep sa sforai suficient de tare cat sa il alung pe Mircea in sufragerie, ca o sa transpir mai rau ca un sudor etc. Chiar nu mai tin minte toate cele ce mi s-au intamplat, dar tin minte destul de bine ca erau frecvent motiv de distractie pentru mine si Mircea si ca ore intregi radeam in hohote de modificarile pe care le sufeream.
Deci, nici din punct de vedere fizic sarcina nu este chiar un vis.
Dar, una peste alta, cum-necum, cele 40 de saptamani s-au scurs (ma rog, 37 in cazul meu). Si uite asa m-am trezit intr-o noapte crezand ca bebelusa mea ma apasa pe vezica si din cauza asta scap un pic pe mine, cand de fapt mi se rupsese apa. Drept dovada ca oricat ai citi si oricat de informata ai fi, sarcina nu este ca la carte si ca niciodata nu stii ce ti se intampla.
Nici cand am ajuns la spital nu eram sigura ca am apa rupta si traiam cu speranta ca o sa ma intorc acasa. De abia cand mi-a zis asistenta “Dumneavoastra intrati in clinica, sotul ramane aici!” am constinetizat ca urma sa nasc.
Partea buna: la 10 minute dupa nastere am si uitat ca am fost vreodata insarcinata! Partea si mai buna: sunt hotarata sa repet experienta!

In pat!

In mod logic si firesc, drumurile noastre de zi cu zi se termina in pat!
Drumul fiecaruia dintre noi pe jumatatea lui de pat, evident!
Cand m-am mutat cu Mircea nu am constientizat ca 40% din timp o sa ni-l petrecem impreuna in pat, adica cel putin 7 – 8 ore din 24! Sigur, dormitul impreuna este ceva romatic si frumos si intim……atunci cand inca nu te-ai mutat definitiv cu barbatul iubit si cand se intampla de maxim 2 ori pe saptamana!.
Pentru ca, in realitatea de zi cu zi, dormitul impreuna ridica anumite probleme.

Imi aduc aminte ca citeam prin reviste despre faptul ca pozitia in care dormi cu partenerul spune multe despre relatia ta. Evident ca pozitia care spunea lucrul cel mai favorabil era: “dormitul imbratisati toata noaptea”!
Ceea ce m-a cam speriat, pentru ca la noi dormitul are 3 faze:
1. Ne bagam in pat si ne tinem in brate fata in fata……maxim 20 de secunde.
O fi subreda, o fi instabila relatia noastra, sa fie cum o fi, dar eu nu pot sa dorm cand cineva (fie el si barbatul vietii mele) imi respira in fata.
2. Ma intorc cu spatele la el si el ma tine tot in brate………maxim 2 minute. Este aceeasi problema cu repiratul pentru mine: Nu pot sa simt repiratia lui in ceafa. Si cu siguranta nici el nu ar putea sa adorma cu nasul cufundat intr-o claie de par (care bineinteles cade)!
3. Pozitia finala (si cea care ne aduce de fapt linistea): ne intorcem unul cu spatele la celalalt!!!
Ei da….asta este pozitia in care dorm cu Mircea de 5 ani de zile. Cosmo zice ca este pozitia care indica faptul ca in cuplu sunt probleme si secrete intre cei doi.
Secrete, mistere, probleme……pentru mine noaptea e lunga si vreau sa ma odihnesc si nu sa simt ca ma sufoc, sa simt maini care se misca sub mine etc. Si sunt sigura ca nici unui barbat nu ii place sa doarma cu mana amortita sub capul femeii iubite. Pentru ca oricat de iubita ar fi ea femeia……mana lui tot amortita este!

Deci, momentul frumos si intim pe care il presupune dormitul impreuna, la noi dureaza 2 minute si 20 de secunde!

Dar, ca sa pacalim un pic destinul asta (care, interpretandu-ne limbajul trupurilor in timpul noptii, nu ne da prea multe sanse ca si cuplu), dupa ce ne intoarcem cu spatele unul la celalat ne tinem de mana! Si asta este singurul contact fizic pe care il avem pe tot parcursul noptii!
De fapt, contacte am mai avut si unele nu chiar din cele mai placute.
Mi se inatmpla sa ma trezesc noaptea si, cum drumul meu la baie trece intai pe langa Mircea, ma mai aplec sa il pup cand si cand. Intr-o noapte m-am aplecat sa il pup chiar in momentul in care el se ridica in capul oaselor sa vada ce fac!
In clipa in care mi-a dat un cap fix in nas nu mi-am dat seama daca am lesinat de durere sau doar am adormit la loc in secunda urmatoare. Oricum, durere a fost prezenta cateva zile si m-a facut sa mai raresc gesturile tandre de peste noapte.

Noaptea e lunga si multe se pot intampla! Avem atatea amintiri legate de dormitul impreuna incat am putea lejer sa scriem o carte.
Eu sunt genul de om care poti sa tai lemne langa mine si nu ma trezesc. Mircea in schimb, daca vecinului de la parter de la scara C a blocului vecin ii bate inima mai repede intr-o noapte, el il aude! Ghinionul lui, dar asta i-au adus cei o mie de ani pe care i-a petrecut in armata.
Si daca poate sa auda bataia din aripi a unui fluturas prins langa teava caloriferului, va dati seama ca, cu atat mai mult, ma aude pe mine care sforai langa el.
Da, cruda realitate e ca, daca eu am norocul sa am un partener care nu sfaoraie (inca), nu acelasi noroc il are si Mircea. Si asta in conditiile in care, saracul, el e cel care munceste mai mult si cel care are nevoie de odihna mai mult. Dar uite ca nu e pentru cine se potriveste, e pentru cine se nimereste!
Am invatam chiar sa imi dau seama care sunt noptile in care sforai, cat de tare am sforait etc, dupa cutele pe care le face pe frunte dimineata cand se trezeste!
Trezitul de dimineata! Un alt moment frumos al oricarui cuplu, nu?? Da, teoretic!
In realitate, oricat de mult ne-ar placea sa ne amagim, dimineata respiratia nici unui om nu miroase de flori de primavara! Iar eu si Mircea nu facem exceptie.
Daca la inceputul relatiei, incercam sa mascam faptul ca suntem constineti de acest mic inconvenient, acum nici nu se pune problema sa ne sarutam de Buna dimineata. Nu pe gura in orice caz !
Si asta in conditiile in care, Slava Domnului, nici unul din noi nu este fumator!
Iar daca se intampla sa si bem ceva cu o seara inainte, dimineata ai putea jura ca am mancat fiecare cel putin 1.000 de pisici moarte!
Si uite asa, dintr-un moment ce s-ar fi vrut a fi romatic, am ajuns sa il transformam in ceva foarte amuzant, pentru ca deseori gasim care mai care comparatii pentru duhoare ce vine de la celalat.

Nu stiu cati dintre noi se gandesc la aspectele mai putin placute ale vietii de cuplu, dar uite ca ele pot aparea si in momentele despre care cartile, filmele, reviste ne invata ca nu au cum sa nu fie perfecte!

Dovezi de dragoste!

Am vazut atatea filme de dragoste si am citit atatea carti de ale Sandrei Brown (deh, era pe val in perioada tineretii mele!!!) incat, cand am ajuns la varsta primei iubiri (mature), imi facusem deja o idee clara a ceea ce inseamna dragostea, cum trebuie sa fie o relatie si mai ales cum trebuie sa fie EL.

Evident, ideeile mele erau total rupte de realitate!

A trecut prima iubire si a doua si a treia pana sa ma dezmeticesc eu si sa imi dau seama ca, intradevar, viata bate filmul si ca iubirea, relatiile si EL sunt cu totul altceva in realitate decat in carti!

Insa, m-am dezmeticit la timp!!

Nu stiu cati barbati se comporta exemplar atat in societate cat si in relatie si cati sunt atat de frumosi, destepti, devotati si romatici ca personajele masculine ale Sandrei Brown, dar stiu ca al meu barbat nu face parte din categoria asta.

Am facut greseala sa cred ca dovezi de dragoste sunt numai cele pe care EU le cataloghez ca fiind dovezi de dragoste! Mai mult, am trait o vreme cu impresia ca daca Mircea nu face clasicele gesturile de iubire (sa-mi aduca flori fara nici o ocazie, sa-mi ofere inelul in genuchi in timpul unei cine romatice etc) atat de mediatizate de reviste, filme si carti........inseamna ca nu ma iubeste.

Ei bine, sotul meu, desi nu-mi ia flori decat de ziua mea, iar cererea in casatorie a fost mai mult o negociere (ca doar sunt avocat si aveam de adugat niste clauze, nu?) sunt 100% sigura ca ma iubeste enorm de mult!

Deci, nu imi aduce flori, nu e romantic, nu imi face surprize in week-end-uri intr-o locatie exotica, nu danseaza cu mine noaptea pe strada etc etc etc. Asta inseamna ca el si cei ca el (ca sigur mai sunt) nu sunt capabili sa iubeasca?!

Am deprins pe parcursul lung al relatiei noastre sa invat care din gesturile lui sunt de fapt dovezi de dagoste. Si asa am aflat eu ca el isi manifesta in modul lui propriu iubirea si ca trebuie sa inteleg care sunt gesturile lui care imi arata iubirea. Am incetat sa mai astept sa imi arate iubirea cum vreau eu (pentru ca as fi asteptat mult si bine!) si am inceput sa caut semne, probe ale existentei acestui sentiment!

Sigur, nu ma indoiam de existenta sentimentului dar (defect profesional), cautam dovezi!

Cred ca, pe langa gesturile frumoase, cuvintele de dragoste etc, cea mai mare dovada de dragoste este aceea pe care celalat o face pentru tine, dar tu nu ai face-o pentru el.

Exemple:

Daca ar fi fost dupa Mircea am fi facut o nunta mica, fara prea mult fast, fara sedinte foto (care au fost muuulte!) si cameramani care sa ne urmareasca fiecare pas. Cu alte cuvinte, fara stres si agitatie! Ideea lui de nunta era departe de nunta pe care EU o visam.

Si totusi, de cand am inceput pregatirile si pana a doua zi dupa nunta, totul, dar absolut totul, s-a facut dupa cum mi-a placut mie.

Cineva la un moment dat mi-a zis ca Mircea doi bani nu da pe nunta pentru ca este de acord cu tot ce vreau eu. In realitate, era modul lui de a-mi oferi nunta visurilor mele. Era modul lui de a-mi arata ca....ma iubeste!

La inceput cand eu propuneam ceva si el, dupa lungi discutii, accepta ma gandeam ca l-am convis prin puterea argumentelor pe care i le aduceam. Mi-am dat seama ca nu l-am convins cu absolut nimic si ca accepta tot ce ii propuneam numai ca sa imi faca mie pe plac, in momentul in care a fost de acord (fara sa zica o secunda NU) ca formatia sa fie machedoneasca.

Nu a avut in viata lui tangente cu machedonii, ba chiar nu se da in vant dupa "specia"noastra (cum zic el), dar nu a zis NU la absolut nici un obicei de al nostru pe care eu am vrut sa il fac, indiferent ca a trebuit sa participe si el sau nu.

Cand am tras linie dupa nunta si m-am gandit la toate cele prin care a trecut el, mi-am dat seama ca eu nu as fi facut tot ce a facut el!

Ziua nuntii a fost cea mai fericita din viata mea, pentru ca Mircea a facut sa fie asa!

Inainte de nunta, am tot insistat sa tinem post si sa mergem sa ne spovedim. Daca eu sunt cat de cat credincioasa, Mircea e cam 80% ateu. Nu a tinut post niciodata si nu s-a spovedit niciodata.

Am insistat totusi sa tinem post! A fost de acord!

Prima zi a fost cum a fost, din a doua deja nu mai voia. A treia zi a venit de la munca obosit, suparat fooooc si flamand, pentru ca nu apucase sa manace nimic toata ziua.Cum a intrat in casa a intrebat ce avem de mancare. In frigider aveam de toate de mancare, dar....nimic de post!

Cand a deschis frigiderul si a scos niste mezeluri nu am zis nimic. Nu as fi zis nimic nici daca incepea sa manace. Dar s-a oprit si a zis "Tinem post, nu?'".

Poate din povestit nu pare mare lucru, dar cand l-am vazut ca inca vrea sa tina post desi era atat de suparat si de flamand si stia ca mai trebuie sa astepte ceva timp pana facem ceva de mancare, mi-am dat seama cat de mult ma iubeste.

Eu sa fi fost in locul lui cedam. Sunt sigura de asta! Si tocmai ca stiu cum as fi reactionat eu, apreciez muuult mai mult efortul lui. A continuat sa tina post pentru ca era important pentru mine.

DA, mi se pare cea mai frumoasa dovada de dragoste cand, ca sa ii faci iubitei pe plac, faci un lucru care nu te caracterizeaza si in care nu crezi si pe care, in plus, ea nu l-ar face pentru tine!

Astea sunt doar doua exemple recente care mi-au confirmat, fara sa fie nevoie sa o spuna verbal, cat de mult ma iubeste Mircea!

Cred cu tarie ca daca nu inveti sa citesti printre randuri, multe din declaratiile de dragoste ale jumatatii, raman nedescoperite si nevalorificate. La fel se intampla si daca nu vrem sa acceptam ca dragostea o doveste fiecare in felul lui, nu cum vrea sau cum se asteapta cel de langa el!

Asa ca, pentru a evita sa ne facem nervi ca nu ni se arata dragostea, pentru a scapa de nesiguranta ca iubirea nu ne este impartasita, pentru a nu mai pune barbatul de langa noi in incurcatura cand ii spunem sa ne faca sa ne simtim iubite......haideti sa ii studiem, sa le invatam limbajul si sa descifram singure ceea ce ne transmit ei!

Da, exact ca la Teleencicopedia!

2 in 37mp!

In privinta spatoiului personal, am fost mereu o persoana norocoasa. De mica am avut camera mea, iar in timpul facultatii am avut apartamentul meu. Fara doar si poate, perioada facultatii a fost una din cele mai frumoase. Si acum mi-e dor de galagia fetelor din casa, de vorbitul al telefon ore intregi noaptea, de zilele de nastere sarbatorite in cerc restrans etc.
Nimic nu se compara cu libertatea pe care ti-o da propriul spatiu.
Dar, anul trecut in mai, proaspat logodita, am stabilit cu Mircea sa ma mut la el. Pana sa ma mut, mi se parea un vis frumos sa locuiesc cu el in micutul lui apartament de 37 mp. Ce imi puteam dori mai mult, decat sa fiu mereu cu barbatul iubit?!
Am fost fericita si incantata pana cand am inceput sa imi strang si sa imi impachetez lucrurile din casa. Brusc, m-a apucat deprimarea. Mi-era greu sa imi vad cutiile cu lucruri puse langa usa, imi era greu cand vedeam ca le coboara Mircea la el acasa si imi era si mai greu sa le despachetez si sa le gasesc un loc in noua mea locuinta.
Am lungit vreo 2 saptamani mutatul si desi nu mai aveam mai nimic in apartamentul meu…..continuam sa dorm acolo. In ultima noapte nici macar asternuturi la pat nu mai aveam, dar am insistat sa dorm la mine, in patul meu!
Si daca am crezut ca greu a fost mutatul…..nu stiam ce ma asteapta!
Sigur, in aparenta eram o femeie fericita: aveam un prieten minunat, ma pregateam de nunta, locuiam cu barbatul iubit!
Dar, in realitate, imediat dupa ce m-am mutat la Mircea starea de deprimare mi s-a agravat la maxim. Aveam zile cand imi venea sa plang din senin. Nu ma obsinuiam cu nimic din casa, desi in 4 ani de zile jumatate din timp am stat la el, cunosteam fiecare coltisor din casa, stiam ordinea lucrurile, stiam TOT.
Problema mea era ca nu mai aveam eu spatiul meu! Nu mai eram aprope nici un minut singura in casa! Plecam la munca la aceeasi ora, ne intorceam la aceeasi ora, iar in restul timpului (cat mai ramanea) eram impreuna. Oriunde ma duceam in casa ma loveam de Mircea si de lucrurile lui. Parca nimic nu mai era al meu!
Sunt o persoana care crede cu tarie ca cel putin o ora pe zi trebuie sa ti-o petreci singur, sa stai tu cu tine. Si, am avut norocul sa imi permit sa respect cu sfintenie treaba asta!
Numai ca, dintr-o data, nu mai aveam posibilitatea sa o respect. Imi era atat de greu sa ma obisnuiesc acolo incat ma inchideam in baie si stateam cate jumatate de ora – 45 de minute, doar ca sa fiu singura!
Au fost, fara sa exagerez, doau saptamani groaznice! Ma intrebam ce fac eu acolo, de ce nu ma duc acasa! Puneam sub semnul indoielii si dorinta mea de a ma casatori!
Dupa 2 saptamani mi-am revenit, m-am acomodat si am inceput sa ma simt si acolo ca “acasa”. Sigur, gandul ca la un moment dat ne vom muta inapoi, la mine in apartament, m-a ajutat mult.
Nu stiu alte fete cum fac fata acestei schimbari din viata lor, cum se adapteaza schimbarii mediului, dar pentru mine a fost crunt! Imi lipsea orice lucru mic cu care ma obsinuiesem acasa!Desi m-am mutat la 3 km distanta de ai mei.....imi lipseau si ei.
Am avut un sentiment crunt ca am fost smulsa din elementul meu!
Nici nu vreau sa ma gandesc ce soc as fi suferit daca ar fi trebuit sa ma mut si cu parintii lui Mircea in casa!
Totusi, partea buna la toata deprimarea mea (da, a fost si o parte buna!) a fost ca a avut loc atunci si nu acum.
Pentru ca uite asa, dupa nunta, am intrat plina de fericire in casa sotului meu, pe care o simteam deja, de mult, casa mea.

Motive sa-l strang de gat!!

Sigur ca sunt o femeie innebunita dupa barbatul ei si ca il iubesc din tot sufletul meu, numai ca....hmmmm....am momente cand imi vine sa il strang de gat de sa ii sara ochii din cap!!

Problema principala si pe care o sa o dezvolt pe acest post e legata de televizor.

Atunci cand se uita la televizor nu ma aude!! Daca il intreb ceva, zic ceva, ii cer ceva in timp ce el se uita la televizor.....pot sa astept muuult si bine o reactie pentru ca o astept degeaba!! Aaa, ba mint, uneori il intreb ceva si astept si astept si astept, iar dupa 20 de min el ma intreaba "Ce ai zis?". Bine, adevarul e ca stiam de la inceput de acest mic defect deoarece am fost isteata si am citit "De ce se uita barbatii la meci si femeile se uita in oglinda" (carte datorita careia pe 8 mai fac 5 ani de relatie) si acolo e explicat in detaliu si pe intelesul tuturor acest fenomen. Se pare ca e defect de "sex" ca sa zic asa si ca e din "fabrica". Ca e din fabrica m-am convins ieri cand, strigandu-mi nepotelul de 4 ani care se uita la televizor, am avut surpriza.......sa primesc doar eternul "ce?", bineinteles de abia dupa ce m-am postat in fata lui si am urlat/repetat intrebare!

Si pentru ca sunt o femeie care intelege ca acest defect nu poate fi schimbat si totodata una care tine la pielea ei, m-am decis sa calculez cand ar trebui sa raman insarcinata astfel incat bebelushul meu sa vina candva in afara campionatului. De ce sa risc sa mi se rupa apa cand joaca Steaua sau e meci in Champions League?! Clar as naste pe covor in fata iubitului meu (pe atunci) sot! Sau mai stii, poate am noroc sa nasc la pauza!!!

Bineinteles, exista riscul sa nasc in afara campionatului, dar sunt sanse maxime ca tocmai atunci sa fie vreun episod din StarGate sau din Dexter....Dar, hei, cine a pomenit viata fara riscuri?!

Evident ca primul lucru cand vine acasa este sa dea drumul la televizor. Si cu ochii la vreo emisiune de sport (obligatoriu de sport!) incepe sa se dezbrace. Exceptand cazurile cand ii este foarte foame, in rest dezbracatul dureaza peste 20 de minute, pentru ca duce mana la cravata...asteapta sa termine comentatorul fraza......desface nodul de cravata......vede si golul comentat.....trage de cravata.......se uita la mine si zambeste! Nu, nu se uita pentru ca ma iubeste enorm de mult in clipa aia......ci ca sa vada unde anume stau eu pe cancapea ca sa stie unde anume poate sa isi arunce cravata!!!! Si procesul se reia: deschide un nasture....se opreste...inca unul....iar se opreste.......scoate o mana din camasa....iar si opreste........etc etc etc.

Va jur, e ca si cum ar fi setat!!!

Nu trebuie sa mentionez ca in tot timpul cat se dezbraca nu isi dezlipeste nici o secunda ochii de la televizor!!!

Urmeaza apoi: cina. Bineinteles........... in fata televizorului. Se pare ca printr-un miraculos proces chimic, daca masa nu e servita in fata televizorului mancare nu este gustoasa.

Pai si eu? Sunt si eu un suflet si vreau sa fac conversatie cu barbatul iubit la masa, ca asa am vazut in filmele de dragoste ca se face! dar....cu cine sa vorbesti?? Pot chiar sa zic ca el ia masa cu Jedi si nu cu mine!!

Faptul ca in casa mea la Tv nu se prind decat familia GSP-ului, a SCI-FI-ului si Cartoon Network e un alt motiv de enervare maxima pentru mine! Tot ce inseamna canal la care vreodata, cine stie cum, as vrea sa ma uit si eu....este fizat pe telecomanda de la programul 50 in colo!

Si pentru toate acestea chiar sunt zile cand imi vine sa ii sparg televizorul in cap, mai ales daca se intampla sa fiu suparata sau nervoasa.

Si impulsul de a-l sparge in cap TV nu are nici o legatura cu iubirea mea pentru el!

INVITATIA LA NUNTA!

DOMNULE PRESEDINTE

Subsemnatii,

X si Y (socrii mici)

Z si W (socrii mari)

In calitate de reprezentanti ai numitilor

MIRELA si MIRCEA

Va solicitam ca, prin hotararea ce o veti pronunta sa obligati paratii:
- sa fie prezenti sambata 02 mai 2009 ora 16:00 la Biserica Sf. Nicolae in vederea sustinerii morale a tinerilor casatoriti pe parcursul cununiei regilioase
- sa se prezinte in aceeasi zi de sambata, 02 mai 2009, dar ora 20:30, la restaurantul „Pelican” din Constanta ;
- sa se distreze, sa danseze, sa bea si sa manace pe saturate la data si locul indicate la cel de al doilea capat de cerere.

In fapt, la data, ora si locul mentionate mai sus, reclamantii vor sarbatori schimbarea (in sfarsit!!!) a starii civile a celor doi copii ai lor.
Intrucat se impunea ca tinerii casatoriti sa fie bine indrumati in noua etapa a vietii lor (etapa despre care cei doi nu cunosc mai nimic la acest moment!) acestia beneficiaza de tot sprijinul si suportul nasilor lor, B. Dorian si Oana.
Fata de cele mentionate mai sus, precum si fata de faptul ca un astfel de eveniment nu are farmec decat daca este petrecut alaturi de cei dragi (din care fac parte, evident, si paratii), apreciem ca se impune admiterea actiunii sub forma ambelor capete de cerere.

Mentionam in mod expres ca nu solicitam sa obligati paratii sa sune pentru confirmare, intrucat prezenta acestora este obligatorie.

Flash-back!

Zilele trecute am fost intr-o vizita de „casa noua” la o foarte buna prietena de-a mea. Ii stiam apartamentul inca de cand nu era decat o cutie cu pereti si mormane de moloz inauntru, dar nu apucasem inca sa vad modul in care, din mormanul de moloz se contura un „camin”
In timp ce urcam scarile spre apartamentul ei, inarmata cu 2 beri si o cutie de Raffaelo, aveam senzatia unui deja-vu. Cand mi-a deschis usa ...mi-am dat seama de unde imi venea senzatia aceasta. Anul trecut pe vremea asta, rolurile erau inverse: ea urca cu bere la mine si eu eram cea care ii deschidea usa apartamentului.
Mi-a deschis usa incaltata fiind, iar eu stiu foarte bine ca mereu cand astepti pe cineva la tine, ajungi acasa exact cu 5 minute inaintea musafirului.
Desi apartamentul ei este mult mai dotat si mult mai modern decat era al meu la vremea la care usa mea era non-stop deschisa oricui, in rest lucrurile sunt cam la fel. Situatia era aproape identica.
Mi-a facut un mic tur al apartamentului. Ca in orice casa noua....nu este totul finisat: mai lipsesc ba o oglinda, ba o priza, ba o perdea, ba una, ba alta; dar in realitate, e PERFECTA. Si nu zic ca este perfect decorata sau aranjata, ci este perfecta pentru ca este casa ei, spatiul ei propriu, lumea ei.
Ne-am asezat bineinteles la masa din bucatarie, masa care cu siguranta va sprijini multe pahare de acum incolo si peste care se va vorbi foarte muuuuuult. Ani de zile cand venea la mine la o cafea, un suc, o bere, ne instalam in bucatarie. Niciodata nu am stiut de ce, dar in bucatarie ne simteam cel mai in largul nostru.
Ne-am aprins o tigara si si-a dat seama ca nu are scrumiera. Mi-a venit sa zambesc. Cu siguranta si peste un an – doi tot isi va da seama ca ii mai lipseste cate ceva. Am locuit singura 3 ani si intotdeauna imi dadeam seama ca imi mai lipsea cate ceva din cele necesare unei case. Imi aduc aminte ca la un moment dat nu aveam sare si am luat de la mama (oricum, cand locuiesti singur, mama este intotdeauna cel mai aprovizionat si la indemana furnizor) intr-un servetel. 6 luni mai tarziu, nu aveam inca solnita in casa, dar aveam sare......in servetel bineinteles! Niciodata nu aveam destula cafea, destul zahar.....aveam in schimb intodeauna destul detergent de vase!!!
In casa prietenei mele era ordine, dar gresia nu ii lucea de curatenie si mai vedeai si cate un fir de par pe jos. Pentru cine sta singur stie ca asta e nivelul maximum de curatenie care poate fi intr-o casa in care locuiesti numai tu. La mine in aparatment nu era niciodata curat de la un capat la altul al casei. Daca faceam curat in dormitor si bucatarie....sufrageria cu siguranta mai avea de asteptat.
I-am vazut toate ustensile de curatenie in baie si mi s-a facut dor de vremea in care lasam mopul in mijlocul holului cate 10 zile sau aspiratorul in sufragerie o luna. Nu imi era lene sa le pun la loc, dar faptul ca puteam sa le las acolo fara sa imi faca nimeni observatie ma facea sa ma simt mult mai bine in casa mea. Clar nu sunt vreo gospodina, dar fiind in casa mea aveam libertatea sa fac ce vreau eu, cand vreau eu si daca vreau eu.
Nimic nu se compara cu locuitul de unul singur.
Cu toate greutatile pe care le aveam in a tine casa, nimic nu se compara cu libertatea de a iesi din casa la orice ora, de a veni la orice ora, de a primi prietene la tine noaptea tarziu, de a vorbi la telefon cu orele, de a sta pe net fara sa te bruieze cineva. Sigur, poti sa faci toate astea si cand locuiesti cu cineva, dar......nu e aceasi senzatie.
Si acum imi e dor de noptile in care taiam fumul cu cutitul in bucatarie si ne ameteam de la Salitos si ni se inchideau ochii de somn si ne era groaza ca peste doar 4-5 ore trebuia sa mergem la munca.
Nu mi-am dat seama de cat de mult imi lipsesc toate astea ....pana nu le-am repetat, dar din postura de musafir, in casa prietenei mele.
Am baut, am vorbit, am ras, ne-am trantit in pat pana s-a facut aproape 1 noaptea.
Am plecat atat de fericita!
Cand am ajuns acasa Mircea dormea. Mi-a venit sa il iau in brate si sa il pup pentru ca imi da libertatea de a fi fericita fara sa ma simt vinovata ca vin tarziu acasa sau ca ies fara el sau ca nu ii spun multe dintre discutiile pe care le am cu prietenele mele.