luni, 23 februarie 2009

Atentie: cade par!!

Am o foarte foarte foarte mare problema!
Mi-as dori din toata inima ca cineva sa ii explice si isusitului meu ca oricarui om normal din acest univers....ii cade parul! Bine, ma refer aici la oamenii cu par (deci nu si la el!). As vrea sa stie ca nu sunt eu vreun extrasterestru coborat pe Pamant cu singurul scop de a-mi arunca firele de par prin casa ca sa ii sabotez lui sanatatea mintala!
Ma apuca durerea de cap de fiecare data cand il aud ca zice "Ia uite! Fire de par!". Si culmea e ca, din tonul vocii, iti dai seama ca imi reproseaza! Ca si cum eu, le ordon firelor mele de par cand sa cada, cate sa cada si in special unde sa cada!
Da, inteleg ca e neplacut sa te trezesti cu firele de par ale altcuiva (mai ales daca sunt lungi) peste tot in casa: in pat, in haine, pe corp in locuri unde nu intra nici macar soarele, sa le gasesti infasurate pe ........,dar....ce vina am eu?! Ce sa fac? Sa imi pun basma in cap? Sa imi fac coc? Sa imi pun vreun soi de plasa in cap?
Ma dispera cand ma intreaba atat de calm si atat de natural "Dar nu poti sa iti strangi firele de par?". Ca si cum le vad pe jos ca pe boabele de fasole si na, ce mare lucru sa le ridic, nu? Normal ca nu pot sa le strang, pentru ca ultima mea ocupatie in lumea asta e sa culeg fiecare din firicel de par care imi cade pentru ca tu, Maria Ta, sa nu fii deranjat in pasnica ta vietuire!
As dori sa il vad si eu pe cel care inveteaza un fel de sonerie care sa iti sune de fiecare data cand iti cade un fir, astfel incat tu, posesorul capului cu par, sa te apleci in secunda 2 si sa il ridici de jos! Atunci....de atata beep-uit de la soneria aia nici nu o sa il mai aud cum se plange!
Si culmea e ca tot ei, barbatii cusurgii, se apuca sa se planga ca in general, dupa nunta, femeile se tund! Pai tu, femeie sanatoasa la cap, cat sa suporti comentariile si reprosurile astea absurde si fara rost?! Normal ca se tund! Si nu pentru ca s-au maritat....ci ca sa nu va mai auda cum comentati!!
Va rog cineva sa le explice ca este foarte simplu: parul creste si cade! Este un circuit firesc si natural.
Si ar trebui ca fiecare barbat din lumea asta sa stie inca de cand incepe o relatie ca, daca iubita lui are par, inevitabil o sa si cada din el, iar daca fata va locui cu el, inevitabil parul o sa-i cada (cel mai mult!) in cuibusorul lor de nebunii!