Zilele trecute am fost intr-o vizita de „casa noua” la o foarte buna prietena de-a mea. Ii stiam apartamentul inca de cand nu era decat o cutie cu pereti si mormane de moloz inauntru, dar nu apucasem inca sa vad modul in care, din mormanul de moloz se contura un „camin”
In timp ce urcam scarile spre apartamentul ei, inarmata cu 2 beri si o cutie de Raffaelo, aveam senzatia unui deja-vu. Cand mi-a deschis usa ...mi-am dat seama de unde imi venea senzatia aceasta. Anul trecut pe vremea asta, rolurile erau inverse: ea urca cu bere la mine si eu eram cea care ii deschidea usa apartamentului.
Mi-a deschis usa incaltata fiind, iar eu stiu foarte bine ca mereu cand astepti pe cineva la tine, ajungi acasa exact cu 5 minute inaintea musafirului.
Desi apartamentul ei este mult mai dotat si mult mai modern decat era al meu la vremea la care usa mea era non-stop deschisa oricui, in rest lucrurile sunt cam la fel. Situatia era aproape identica.
Mi-a facut un mic tur al apartamentului. Ca in orice casa noua....nu este totul finisat: mai lipsesc ba o oglinda, ba o priza, ba o perdea, ba una, ba alta; dar in realitate, e PERFECTA. Si nu zic ca este perfect decorata sau aranjata, ci este perfecta pentru ca este casa ei, spatiul ei propriu, lumea ei.
Ne-am asezat bineinteles la masa din bucatarie, masa care cu siguranta va sprijini multe pahare de acum incolo si peste care se va vorbi foarte muuuuuult. Ani de zile cand venea la mine la o cafea, un suc, o bere, ne instalam in bucatarie. Niciodata nu am stiut de ce, dar in bucatarie ne simteam cel mai in largul nostru.
Ne-am aprins o tigara si si-a dat seama ca nu are scrumiera. Mi-a venit sa zambesc. Cu siguranta si peste un an – doi tot isi va da seama ca ii mai lipseste cate ceva. Am locuit singura 3 ani si intotdeauna imi dadeam seama ca imi mai lipsea cate ceva din cele necesare unei case. Imi aduc aminte ca la un moment dat nu aveam sare si am luat de la mama (oricum, cand locuiesti singur, mama este intotdeauna cel mai aprovizionat si la indemana furnizor) intr-un servetel. 6 luni mai tarziu, nu aveam inca solnita in casa, dar aveam sare......in servetel bineinteles! Niciodata nu aveam destula cafea, destul zahar.....aveam in schimb intodeauna destul detergent de vase!!!
In casa prietenei mele era ordine, dar gresia nu ii lucea de curatenie si mai vedeai si cate un fir de par pe jos. Pentru cine sta singur stie ca asta e nivelul maximum de curatenie care poate fi intr-o casa in care locuiesti numai tu. La mine in aparatment nu era niciodata curat de la un capat la altul al casei. Daca faceam curat in dormitor si bucatarie....sufrageria cu siguranta mai avea de asteptat.
I-am vazut toate ustensile de curatenie in baie si mi s-a facut dor de vremea in care lasam mopul in mijlocul holului cate 10 zile sau aspiratorul in sufragerie o luna. Nu imi era lene sa le pun la loc, dar faptul ca puteam sa le las acolo fara sa imi faca nimeni observatie ma facea sa ma simt mult mai bine in casa mea. Clar nu sunt vreo gospodina, dar fiind in casa mea aveam libertatea sa fac ce vreau eu, cand vreau eu si daca vreau eu.
Nimic nu se compara cu locuitul de unul singur.
Cu toate greutatile pe care le aveam in a tine casa, nimic nu se compara cu libertatea de a iesi din casa la orice ora, de a veni la orice ora, de a primi prietene la tine noaptea tarziu, de a vorbi la telefon cu orele, de a sta pe net fara sa te bruieze cineva. Sigur, poti sa faci toate astea si cand locuiesti cu cineva, dar......nu e aceasi senzatie.
Si acum imi e dor de noptile in care taiam fumul cu cutitul in bucatarie si ne ameteam de la Salitos si ni se inchideau ochii de somn si ne era groaza ca peste doar 4-5 ore trebuia sa mergem la munca.
Nu mi-am dat seama de cat de mult imi lipsesc toate astea ....pana nu le-am repetat, dar din postura de musafir, in casa prietenei mele.
Am baut, am vorbit, am ras, ne-am trantit in pat pana s-a facut aproape 1 noaptea.
Am plecat atat de fericita!
Cand am ajuns acasa Mircea dormea. Mi-a venit sa il iau in brate si sa il pup pentru ca imi da libertatea de a fi fericita fara sa ma simt vinovata ca vin tarziu acasa sau ca ies fara el sau ca nu ii spun multe dintre discutiile pe care le am cu prietenele mele.
In timp ce urcam scarile spre apartamentul ei, inarmata cu 2 beri si o cutie de Raffaelo, aveam senzatia unui deja-vu. Cand mi-a deschis usa ...mi-am dat seama de unde imi venea senzatia aceasta. Anul trecut pe vremea asta, rolurile erau inverse: ea urca cu bere la mine si eu eram cea care ii deschidea usa apartamentului.
Mi-a deschis usa incaltata fiind, iar eu stiu foarte bine ca mereu cand astepti pe cineva la tine, ajungi acasa exact cu 5 minute inaintea musafirului.
Desi apartamentul ei este mult mai dotat si mult mai modern decat era al meu la vremea la care usa mea era non-stop deschisa oricui, in rest lucrurile sunt cam la fel. Situatia era aproape identica.
Mi-a facut un mic tur al apartamentului. Ca in orice casa noua....nu este totul finisat: mai lipsesc ba o oglinda, ba o priza, ba o perdea, ba una, ba alta; dar in realitate, e PERFECTA. Si nu zic ca este perfect decorata sau aranjata, ci este perfecta pentru ca este casa ei, spatiul ei propriu, lumea ei.
Ne-am asezat bineinteles la masa din bucatarie, masa care cu siguranta va sprijini multe pahare de acum incolo si peste care se va vorbi foarte muuuuuult. Ani de zile cand venea la mine la o cafea, un suc, o bere, ne instalam in bucatarie. Niciodata nu am stiut de ce, dar in bucatarie ne simteam cel mai in largul nostru.
Ne-am aprins o tigara si si-a dat seama ca nu are scrumiera. Mi-a venit sa zambesc. Cu siguranta si peste un an – doi tot isi va da seama ca ii mai lipseste cate ceva. Am locuit singura 3 ani si intotdeauna imi dadeam seama ca imi mai lipsea cate ceva din cele necesare unei case. Imi aduc aminte ca la un moment dat nu aveam sare si am luat de la mama (oricum, cand locuiesti singur, mama este intotdeauna cel mai aprovizionat si la indemana furnizor) intr-un servetel. 6 luni mai tarziu, nu aveam inca solnita in casa, dar aveam sare......in servetel bineinteles! Niciodata nu aveam destula cafea, destul zahar.....aveam in schimb intodeauna destul detergent de vase!!!
In casa prietenei mele era ordine, dar gresia nu ii lucea de curatenie si mai vedeai si cate un fir de par pe jos. Pentru cine sta singur stie ca asta e nivelul maximum de curatenie care poate fi intr-o casa in care locuiesti numai tu. La mine in aparatment nu era niciodata curat de la un capat la altul al casei. Daca faceam curat in dormitor si bucatarie....sufrageria cu siguranta mai avea de asteptat.
I-am vazut toate ustensile de curatenie in baie si mi s-a facut dor de vremea in care lasam mopul in mijlocul holului cate 10 zile sau aspiratorul in sufragerie o luna. Nu imi era lene sa le pun la loc, dar faptul ca puteam sa le las acolo fara sa imi faca nimeni observatie ma facea sa ma simt mult mai bine in casa mea. Clar nu sunt vreo gospodina, dar fiind in casa mea aveam libertatea sa fac ce vreau eu, cand vreau eu si daca vreau eu.
Nimic nu se compara cu locuitul de unul singur.
Cu toate greutatile pe care le aveam in a tine casa, nimic nu se compara cu libertatea de a iesi din casa la orice ora, de a veni la orice ora, de a primi prietene la tine noaptea tarziu, de a vorbi la telefon cu orele, de a sta pe net fara sa te bruieze cineva. Sigur, poti sa faci toate astea si cand locuiesti cu cineva, dar......nu e aceasi senzatie.
Si acum imi e dor de noptile in care taiam fumul cu cutitul in bucatarie si ne ameteam de la Salitos si ni se inchideau ochii de somn si ne era groaza ca peste doar 4-5 ore trebuia sa mergem la munca.
Nu mi-am dat seama de cat de mult imi lipsesc toate astea ....pana nu le-am repetat, dar din postura de musafir, in casa prietenei mele.
Am baut, am vorbit, am ras, ne-am trantit in pat pana s-a facut aproape 1 noaptea.
Am plecat atat de fericita!
Cand am ajuns acasa Mircea dormea. Mi-a venit sa il iau in brate si sa il pup pentru ca imi da libertatea de a fi fericita fara sa ma simt vinovata ca vin tarziu acasa sau ca ies fara el sau ca nu ii spun multe dintre discutiile pe care le am cu prietenele mele.
Postări
